AstroTheta Healing

Vindecare versus Insanatosire

 

Extras din Cartea “Șaman, vindecător, înțelept” de Alberto Villoldo, Editura For You

 

 

 În timpul studiilor mele alături de şamani, am descoperit că există o diferenţă între însănătoşire şi vindecare. Însănătoşirea ţine de remedii şi implică rezolvarea problemelor externe, ca atunci când vulcanizezi un cauciuc, tratezi o muşcătură de şarpe sau foloseşti chimioterapia pentru a controla o tumoare.

Ea nu te ajută să eviţi cuiele de pe şosea, şerpii din pădure şi nici boala care a cauzat tumoarea.

 

Vindecarea este mult mai extinsă – este globală şi completă.

Vindecarea transformă viaţa omului şi, adesea – chiar dacă nu întotdeauna – produce o tămăduire fizică.

 

Am văzut multe cazuri de însănătoşire medicală, în care vindecarea nu a survenit.

De asemenea, am văzut cazuri în care s-a produs vindecarea, dar pacientul a murit.

 

Vindecarea rezultă din experimentarea nemărginirii.

Vindecându-ne, măsurăm succesul printr-o stare sporită de bine, printr-un nou sentiment de pace, putere şi comuniune cu tot ceea ce înseamnă viaţă.

 

La câteva săptămâni după evenimentul cu misionara, pe când mergeam prin munţii de lângă Machu Picchu, m-am ales cu o pneumonie. Antibioticele nu m-au ajutat să controlez infecţia, iar accesele de tuse nu mai încetau. De câte ori tuşeam, muşchii abdominali mi se cutremurau de spasme. Am ajuns la Don Antonio, cu dureri groaznice. Bătrânul indian mi-a cerut să mă lungesc pe o blană pe care o ţinea la capul patului. El s-a aşezat pe o pernă la căpătâiul meu şi a început ritualul de vindecare.

A adresat chemări spre cele patru puncte cardinale, apoi a invocat Cerul şi Pământul.

După aceasta, şi-a ridicat braţele, ca şi cum ar fi împărţit aerul de deasupra capului, apoi le-a coborât încet pe lângă trup, de parcă ar fi extins marginile unui cerc invizibil.

A repetat mişcarea – de această dată, extinzând marginile cercului invizibil, astfel încât să mă acopere ca o pătură.

Am avut imediat sentimentul de siguranţă şi confort.

Agitaţia din mintea mea a încetat şi am căzut într-o stare de amorţeală şl linişte, pe care n-am mai simţit-o decât prin meditaţie.

Puteam auzi vocea lui Antonio, de undeva de departe.Mă instruia să respir în acelaşi ritm cu el şi mi-am simţit respiraţia accelerându-se. I-am simţit degetele rotindu-se în direcţia opusă acelor de ceasornic, la baza gâtului meu, scoţând o substanţă lipicioasă, precum vata de zahăr.

Am observat aceste lucruri cu detaşare, de parcă i s-ar fi întâmplat altcuiva, sau le-aş fi văzut într-un vis, fără ca ceva sa mă scoată dinstarea aceea de calm. Apoi, mâna mea stângă a început să tresare involuntar.

 

-„Este energia toxică,ce îţi părăseşte organismul”, a spus Don Antonio.

-„Nu te teme. Lasă lucrurile să curgă de la sine.”

Convulsia s-a răspândit apoi spre umărul stâng şi piciorul drept. Mişcarea era complet involuntară, asemenea smuciturilor bruşte pe care le experimentăm câteodată, înainte să adormim – doar că, în cazul despre care vă povestesc, intensitatea continua să crească.

Apoi a încetat, la fel de brusc pe cât începuse şi am adormit. A trecut aproape o oră, până când m-am trezit şi m-am uitat la ceas.

Antonio stătea lângă mine, ţinându-mi capul în palme.

M-a întrebat cum mă simt. Mi-am analizat trupul şi mi-am dat seama că nu puteam să mă mişc. În mod ciudat, acest lucru nu m-a deranjat. M-am simţit ca şi cum aş fi plutit într-o mare caldă şi tăcută.

Antonio a început să-mi maseze scalpul şi, după câteva clipe, am putut să-mi întind mâinile şi picioare, ca apoi să mă ridic.

Mă simţeam de parcă aş fi avut un somn straşnic, de noapte, iar durerea din pieptul meu dispăruse. L-am întrebat pe Antonio ce făcuse.

-„Se numeşte Hampe, sau vindecare energetică”, mi-a explicat el.

-„Ţi-ai petrecut ultima oră în nemărginire”, a adăugat el cu un zâmbet, „dar aceasta este doar o figură de stil, pentru că nu poţi petrece o anumită perioadă de timp, acolo unde timpul nu există.”

A mai efectuat o singură şedinţă de vindecare şi am scăpat imediat de tuse.

Sistemul meu imunitar şi-a revenit şi am simţit că încep să mă însănătoşesc.

 

Dar şi mai importantă a fost o vindecare mai profundă, care a depăşit rezultatele unei simple şedinţe de vindecare. După ce s-a încheiat, am avut un sentiment de calm şi seninătate, pe care îl pot descrie doar ca pe o stare de graţie şi iertare, care arămas cu mine, vreme de ani buni.

Experimentasem eliberarea din lanţurile care mă ţinuseră legat de trecut, de povestea mea dureroasă, de vină, de regret, cât şi de speranţele şi teama de viitor. Trăisem sentimentul de pace.

 

Fusesem crescut să cred că o asemenea stare de graţie se poate obţine doar prin intermediul rugăciunii şi al iubirii generoase a lui Dumnezeu.

- „Eu nu acord graţie Divină ori ceva de genul ăsta, nimănui”, mi-a explicat Don Antonio.

„N-am făcut decât să-ţi ofer un spaţiu sacru, în care tu ai trăit experienţa infinitului. Tu însuţi ai făcut totul.”

 

Mă anunţa, astfel, că el crease spaţiul sacru în care avusese loc vindecarea.

Energia din acel spaţiu şi asistenţa fiinţelor luminoase din lumea Spiritului mi-au dat puterea de a mă vindeca singur.

 

Calea şamanului – am descoperit eu – este o cale a puterii, a angajării directe cu forţele Spiritului.

Nu mai experimentasem niciodată calea puterii. In copilăria mea de creştin, învăţasem să mă rog şi să recit rugăciuni, absolut în fiecare seară.

Mai târziu, am studiat meditaţia. Atât rugăciunea, cât şi meditaţia au rămas practici importante în viaţa mea.

Dar calea puterii este diferită.

Ea necesită experienţa directă cu Spiritul, pe domeniul acestuia, în nemărginire.

Atunci când comunicăm cu puternicele energii ale Dimensiunii Luminii, au loc vindecări extraordinare.

 

În cursul acestui proces, renunţi la propria identitate şi la eu-l tău limitat, experimentând o unime nelimitată cu Creatorul şi Creaţia.

 

Practicile de vindecare pe care le-am învăţat şi le-am şlefuit împreună cu mentorul meu indian sunt tehnici antice, menite să creeze spaţii sacre, în care miracolele pot avea loc.

Acestea îi permit omului să păşească în nemărginire şi să experimenteze Iluminarea în afara timpului.

 

Procesul de Iluminare este practica şamanică de vindecare, ce stă la baza acestei cărţi.

Atunci când pătrundem în infinit, în nemărginire, trecutul şi viitorul nu mai există, iar ceea ce rămâne este doar aici şi acum.

Nu mai suntem legaţi de poveştile dureroase din trecutul nostru, iar viitorul nu se mai clădeşte în funcţie de trecut. Nu se poate spune că trecutul este cu desăvârşire şters. Pierderile, durerea şi tristeţea pe care le-am trăit rămân doar ca o amintire, care nu ne mai defineşte fiinţa, cine suntem.

Ne dăm seama că noi nu suntem poveştile noastre.

Iar experienţa nemărginirii spulberă iluzia morţii, a bolii şi a bătrâneţii.

Acesta nu este un proces strict psihologic ori spiritual; fiecare celulă din corpul nostru este informată şi reînnoită.

Sistemul nostru imunitar este descătuşat, iar vindecarea fizică si emoţională au loc într-un ritm accelerat. Miracolele devin ceva obişnuit, iar remisiile spontane – acele metode misterioase şi uluitoare de vindecare, ce produc confuzii în medicină – devin experienţe la ordinea zilei şi are loc o eliberare spirituală, sau Iluminarea. Puşi în faţă cu nemărginirea, suntem capabili să experimentăm ceea ce am fost înainte să ne năştem şi cine vom fi după ce murim.

 

Şamanul alături de care am studiat, nutrea credinţa că poate da de urma esenţei sale de Lumină – ceea ce noi numim suflet – prin intermediul timpului, în acelaşi fel în care poate urmări o căprioară prin pădure.

 

El susţinea că a urmărit firele luminoase ale fiinţei sale, până la Big Bang, la începutul timpurilor, dar şi în viitor, aflând ce avea să devină – şi încă mai departe, până la momentul în care universul nostru se va întoarce din nou la acea singularitate din care a fost creat.

 

Experienţa nemărginirii nu trebuie confundată cu eternitatea.

 

Eternitatea semnifică un număr nesfârşit de zile. Eternitatea este legată de timp, de îmbătrânire şi de moarte. Nemărginirea este anterioară timpului însuşi, existând de dinainte de naşterea acestuia. Şi, de vreme ce nu s-a născut niciodată, nemărginirea nu poate muri.

Sinele nostru infinit este anterior vieţii şi morţii şi nu intră niciodată în curentul timpului însuşi.

Nu s-a născut odată cu trupul nostru şi nici nu va muri, atunci când trupul nostru se va dezintegra, în nemărginire;ieşi din cursul timpului linear şi treci în sacru.

Pentru că nu te mai identifici, în exclusivitate, nici cu timpul şi nici cu o formă fizică ce îmbătrâneşte şi piere, moartea nu te mai ameninţă.

Această stare de eliberare stă la baza multora dintre tradiţiile mistice ale lumii.

Şamanii au descoperit metodele practice pentru a atinge acest scop.

 

Mentorul meu a înţeles că esenţa sa de Lmină este eterna.

Noi vrem şi chiar înclinăm să credem acest lucru, dar, cu toate acestea, puţini dintre noi au certitudinea faptului în sine.

A citi despre asta într-o carte, nu este relevant.

Antonio mi-a explicat, odată, că pentru şaman, există o diferenţă între a obţine informaţii şi a deţine cunoaşterea adevărată.

Informaţia este când înţelegi că apa este compusă din doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen, H20. Cunoaşterea este înţelegerea, în profunzime, a naturii apei, astfel încât să poţi aduce ploaia.

 

De-a lungul anilor, Don Antonio şi cu mine am dezvoltat şi am rafinat Procesul de Iluminare, care se bazează pe o practică de vindecare ce a fost aproape distrusă de conchistadori şi de Biserică.

 

Procesul de Iluminare ne permite să experimentăm nemărginirea şi să ne reînnoim de la sursa care animă şi furnizează informaţie către tot ceeace înseamnă viaţă.

Desigur, dacă te loveşti la picior, nu e nevoie să ai experienţa unei epifanii.

Pur şi simplu, pui un bandaj peste rană.

Dar dacă sistemul tău imun nu răspunde sau dacă o persoană iubită suferă de o boală gravă, poate că este timpul să priveşti dincolo de ce e concret, dincolo de finit, către o practică de vindecare bazată pe experienţa nemărginirii.

 

 

Sursa Text:   http://filedelumina.ro/2013/11/26/vindecare-versus-insanatosire/#ixzz2qMefv93Y

 

 

Despre Alberto Villoldo: http://thefourwinds.com/